Club BUSINESS Magazin: Economia albă vs. economia neagră

Bugetul de stat pierde anual miliarde de euro pe seama evaziunii fiscale şi a celorlalte infracţiuni economice comise pentru a ocoli plata taxelor. Invitaţii celui mai recent club BUSINESS Magazin au discutat despre metodele simple prin care statul poate contracara efectele economiei negre şi au conchis că marea evaziune şi corupţia merg mână în mână.

Invitaţii Club BUSINESS Magazin:

RADU TIMIŞ, preşedinte Cris-Tim
JAN GLAS, manging partner TPA Horwath
ANCA BIDIAN, CEO Kiwi Finance
EMILIAN DUCA, managing partner Tax&Business Solutions SRL
CĂTĂLIN BĂICULESCU, avocat Muşat&Asociaţii
IONEL BLĂNCULESCU, consultant financiar
VICTOR CIUPERCĂ, area manager amb Holding Gmbh
SORANA MANTHO, corporate affairs Philip Morris
CRISTIAN PĂUN, Academia de Studii Economice, Bucureşti

BUSINESS Magazin: Sunteţi de acord cu estimarea Curţii de Conturi a economiei negre din România, de 30% din PIB?

EMILIAN DUCA: Procentele care apar pe piaţă sunt agregate. Dacă facem paşi în afara Bucureştiului, vom constata că procentul e mult mai mare de 30-40%. Sunt insule de economie formală într-o mare de economie informală.

RADU TIMIŞ: În provincie funcţionează foarte bine trocul. Toată lumea oferă ceva contra ceva. S-a ajuns la nebunia în care deja sunt furnizori mijlocii de la care dacă vrei să cumperi cu factură nu poţi. Una din măsurile pe care noi le-am propus e ca tot ce înseamnă bon fiscal să nu depăşească cinci mii de euro. În felul ăsta, poţi să controlezi banii negri. Tot ce înseamnă parte de restaurante, băcănie, locuri unde nu se oferă bon fiscal, am cerut ca bonul să se ofere înaintea efectuării serviciului. Un impact mare îl are şi TVA. În agricultură noi estimăm ca 90% din TVA dispare.
În discuţiile avute cu ANAF, cu Ministerul Economiei, toată lumea aduce următorul argument: FMI nu e de acord cu reducerea taxei şi, pe planul al doilea, ce putem în loc. Ca să putem purta un dialog şi să vedem care să fie sursa pentru venituri bugetare sporite, am solicitat să vedem cum se colectează taxa. Are ministerul de finanţe astfel de date, pe produs, pe grupe de produse, pe zone de colectare? Se pare că nu au vrut niciodată să existe acel sistem informatic prin care să se monitorizeze drumul unui produs de la intrarea în ţară şi cât TVA se colectează până la consumatorul final.

VICTOR CIUPERCĂ: Un astfel de sistem există, dar nu e folosit. Dacă intră produsele şi sunt înregistrate vamal, informaţia există.

RADU TIMIŞ: Ministerul Finanţelor nici măcar nu se îngrijeşte să calculeze cât de mare e evaziunea în anumite sectoare. Eu sunt producător. Pe mine mă interesează şi cât costă apa sau gravitaţia la mine în fabrică, pentru că de eficienţă depinde cât de competitiv sunt în piaţă. Nu poţi ca minister de finanţe să nu ştii cum colectezi banii, de la cine şi pe ce. Este inadmisibil. Dacă există un astfel de sistem, eu aş vrea să ştiu cât a costat şi apoi aş cere unei firme să-mi spună cât mai costă ca din trei butoane să ştiu orice dată.

VICTOR CIUPERCĂ: Licitaţiile din ultimii zece ani sunt publice. Să vedeţi câte licitaţii de la ministerul finanţelor publice sunt legate de informatizare.

RADU TIMIŞ: Aş vrea să aflu cât ne-ar mai costa să punem un astfel de sistem pe picioare. Când avem informaţia, vom şti şi măsurile. Dacă în agricultură se colectează 10%, atunci fac TVA de 5%, toată lumea va plăti 5% şi voi avea de zece ori mai multe şanse să colectez mai mult decât nivelul actual.

CRISTIAN PĂUN: Evaziunea fiscală pare a avea doar efecte negative. Nu prea mor eu de grija statului, că nu are el bani la buget. Lucrul ăsta pune destul de multă presiune pe stat să se reformeze şi cred că e singurul element care poate exercita o astfel de presiune. Politicienii nu au bani pentru toate fanteziilor lor şi atunci poate trebuie să mai reducă din fantezii.
A doua întrebare se leagă de felul în care măsurăm evaziunea fiscală. Lucrurile sunt foarte complicate. Foarte mulţi mor de grjia procentului de taxe în PIB şi fac următoarea comparaţie: România nu încasează decât 29% din PIB, în timp ce Danemarca şi Suedia încasează 45% din PIB. Diferenţa ar fi evaziunea. Calculele de acest gen sunt un pic ciudate pentru că PIB are o problemă pentru că ia în calcul doar produsele finite şi nu surprinde tabla care va intra probabil peste doi ani într-un autoturism. Pentru tablă se plătesc taxe, dar ele nu se regăsesc în PIB. Cu cât România are în interiorul ei mai multe etape intermediare de producţie, taxele colectate pe bunurile intermediare ca procent din PIB vor creşte semnificativ. Un astfel de calcul arată că în România nu se prelucrează mare lucru. Nu cred că acest indicator arată, deci, evaziunea fiscală. Cheresteaua pleacă din România şi nu e prelucrată aici, ci se întoarce sub formă de mobilă. Când ai o economie unde nu se produc tablă sau mobilă, ci se construiesc sedii de bancă, case de pariuri, activităţi care nu au TVA înăuntrul lor, colectăm mai puţin.

EMILIAN DUCA: Raţionamentul e puţin greşit. Pentru că atunci când vorbmi de impozitare nu trebuie să vorbim doar despre TVA.

RADU TIMIŞ: Impozitul este foarte mic. Hai să vedem cât e impozitul din totalul sumelor colectate de stat. Cine fură TVA nu mai plăteşte nici impozit la stat pentru că deja a greşit şi este în conflict cu legea. Primul lucru care generează economia neagră este TVA-ul. Dacă toată lumea plăteşte aceste taxe, avem de-a face cu o concurenţa loială.

CĂTĂLIN BĂICULESCU: Sunt de acord că nivelul taxelor e principala cauză pentru creşterea economiei negre pentru că întotdeauna, atunci când ai e substanţial ce vrei să ocoleşti, merită efortul. Cu cât taxa e mai mică, faci un calcul legat de costul avocaţilor, frica de închisoare, şi alegi să plăteşti pentru că nu merită riscul. Majorarea TVA cu siguranţă nu a ajutat. Menţinerea nivelulului contribuţiilor la asigurările sociale la nivelul actual cu siguranţă nu ajută. Am remarcat că imediat după introducerea cotei unice de impozitare de 16%, mulţi oameni de afaceri au renunţat să mai trimită bani în off-shore-uri. Gândirea lor a fost simplă: decât să fac milioane de structuri, să le întreţin, să plătesc consultanţi, să duc banii afară şi apoi să-i aduc înapoi, mai bine plătesc. Evaziunea şi optimizarea fiscală s-au redus, iar după reducerea TVA ar putea apărea un efect similar.

RADU TIMIŞ: Gândiţi-vă că o companie este concurată neloial. Unul plăteşte TVA 24% şi unul nu plăteşte deloc. Cel care trece marfa prin vamă plăteşte cel mult 5%, mai împarte 5% cu eventualele controale care mai vin, deci rezultă un total de 10%. Dintr-o dată are un avantaj de 14% în piaţă, faţă de mine care plătesc 24%. Când marjele noastre de profit sunt de 2-3% din cifra de afaceri, ce să-i faci ca să nu vină sub preţul tău? Când a furat TVA, nu plăteşte nici impozit pe profit, nici contribuţii salariale, nu respectă regulile de producţie în fabrică, firma respectivă devine distrugător de business. Murim noi cei care plătim bani la buget şi prosperă cei care nu plătesc nimic. Am zis să se reducă TVA-ul la 9%! Dacă el plăteşte TVA ca mine, se va închide singur. Dacă nu e competitiv în piaţă, nu are cum să vină sub preţul meu, deci se elimină singur.

CRISTIAN PĂUN: Soluţia este intensificarea controalelor la cei care nu plătesc. Asta ar însemna costuri mai mari la bugetul statului, deci mărirea deficitului.

 

BUSINESS Magazin: O campanie insistentă de combatere a evaziunii fiscale au avut-o producătorii de ţigări. A avut succes?

SORANA MANTHO: Conform rezultatelor făcute publice în luna martie, nivelul contrabandei cu produse din tutun a scăzut. Un rol foarte important l-a avut menţinerea stabilităţii şi respectarea calendarului de acciză, dar şi educarea consumatorilor. Mai exact, invitaţia noastră către consumator de a achiziţiona ţigări din tutun de la producătorii. Pe piaţa de comerţ ilicit cu produse din tutun, fiecare procent câştigat în favoarea consumului legal înseamnă 30 de milioane de euro la bugetul de stat.

CRISTIAN PĂUN: Nu mai trebuie să murim în România de grija bugetului statului. Statul român este cel mai prost administrator dintre toţi cei existenţi. De ce să-i facem noi rost de bani?

RADU TIMIŞ: E şi o problemă de conştiinţă. Pe copilul american îl învaţă de mic, încă de la grădiniţă, că trebuie să plătească statului o treime din venituri.

JAN GLAS: Eu nu m-am născut în România. Noi chiar credem că taxele sunt mari aici? Eu vin din Belgia şi mă uit că acolo sunt taxele mult mai mari. Sunt multe exemple. Eu nu cred că nivelul taxelor e problema. Când am venit în România, în 1997, impozitul pe profit era de 27% şi mi s-a părut corect pentru că în Belgia era 35-40%. Acum e 16%. Dacă va scădea la 12%, eu nu cred că va ieşi economia la lumină. Cea mai mare problemă e nivelul de birocraţie: declaraţii, documente, controale inutile - trebuie să fii naiv să mergi de bună voie din piaţa neagră, în cea formală. Când ai un bar sau un mic magazin mixt şi vrei să funcţioneză legal, devine un coşmar: ai nevoie de contabil, de calculator, deci nivelul de birocraţie anulează toate speranţele. TVA nu e o problemă.

RADU TIMIŞ: Dar cât e TVA la dumneavoastră în Belgia pentru mâncare? 6-7%. În momentul când pe mâncare tu pui TVA 24%, cel mai predispus domeniu la evaziune, şi în toată Europa are taxare diferenţiată, nu e normal că mă pui pe picior de inferioritate?

JAN GLAS: Dacă scazi de la 25% la 6%, fabricile ilegale nu vor supravieţui. Ele sunt eficiente în piaţă doar din avantajul neplăţii TVA.

CRISTIAN PĂUN: În România dacă iei taxă cu taxă, s-ar putea să spui că taxele nu sunt mari, dar dacă le şi aduni, ajungi să vezi că pe muncă plătim 45,5% cumulat. Mai sus decât noi sunt doar cinci ţări. Pe TVA suntem pe locul trei în top. Ungaria, care e mai sus ca noi la TVA, are taxă pe muncă mai redusă. Avem în plus, cea mai mare inflaţie - 8% în 2010 - ceea ce duce la situaţia în care circa 70% din venitul omului ajunge la stat. Statul, deşi ia atât de mult, nu îi cheltuieşte eficient, deci mai trebuie să dai şi bani în plus pentru orice serviciu public pentru a beneficia de calitate. Dacă adăugăm şi birocraţia, România devine cea mai ostilă ţară la capitolul fiscalitate. De aceea, economisirea şi consumul sunt la pământ. De aceea nu am o grijă a statului!

EMILIAN DUCA: Trebuie să înţelegem care sunt cauzele evaziunii. Birocraţia e percepută drept problemă de investitorii străini, cei români se lovesc de concurenţa neloială. Dacă joci corect, nu poţi să concurezi cu cei care joacă incorect. Mai e şi o problemă de moralitate. După atâţia ani de comunism, poporul român a învăţat să fie ascuns. Fără să generalizăm, există în mod clar o tentaţie a oamenilor care, când nu înţeleg sistemul fiscal, se fac că nu există şi se comportă ca atare. Când înţelegem aceste elemente de cauzalitate ale evaziunii fiscale, putem să ne gândim şi la soluţii. Aportul în PIB e ceva abstract. Dacă vrei să creşti ponderea veniturilor la buget, creşti taxele. De aceea s-a mărit TVA la 24%, pentru că au fost incompetenţi şi nu au reuşit să restructureze administraţia.

CRISTIAN PĂUN: Eu v-am explicat faptul că, în situaţia în care creşti taxele, nu colectezi mai mult şi, în plus, omori consumul. De aceea, după mărirea TVA, a avut loc o creştere, dar ulterior s-au strâns mai puţini bani.

RADU TIMIŞ: De la 24% colectarea pe TVA, s-a ajuns la 13,5%. A scăzut sub nivelul de dinainte. În plus, s-a redus consumul.

CRISTIAN PĂUN: În schimb, au crescut exporturile. Cum în România s-a prăbuşit consumul, producătorii au început să caute alte pieţe şi, ducându-le la export, li s-a returnat TVA. De aceea nu e neapărat rău că a scăzut la 13%.

RADU TIMIŞ: De acord, dar majoritatea exporturilor sunt plimbate până în Bulgaria şi apoi importate doar pentru a colecta TVA. Bulgaria are 74% grad de colectare, doar pentru că a existat voinţă politică, totul s-a rezolvat în doi ani de zile.

EMILIAN DUCA: Au redus numărul de administraţii fiscale de la 30 la opt, s-a simplificat sistemul de declarare, s-au eliberat persoane care plimbau hârtii în birouri pentru activitatea de control. Impozitul pe profit e de 10%. În cazul României, un exemplu clasic era cel în care se returnau bani din impozitul de venit dacă cheltuiai banii pentru renovarea apartamentului. În acea perioadă, cei care furnizau astfel de soluţii au fost obligaţi de clienţi să emită bon fiscal pentru a-şi deduce cheltuielile. Există, deci, metode astfel încât să forţezi din partea consumatorului ca să ajungi la rezultatul dorit.

RADU TIMIŞ: S-a discutat la un moment dat ca dacă un client ia bonul fiscal să i se returneze o parte pentru că participă la colectarea de taxe. Dacă te duci la sfârşit de lună cu bonurile fiscale, ar urma să primeşti bon fiscal. Asta ar determina mai mulţi agenţi comerciali să funcţioneze legal.

CRISTIAN PĂUN: România are 254 de taxe, ceea ce în Polonia nu se întâmplă. Polonia are 12, Georgia are şapte. Până să ajungem la mii de controlori, mai bine ne-am uita şi la numărul taxelor. Niciodată evaziunea fiscală nu poate fi controlată 100%, iar miza unui control şi mai riguros e falsă.

 

ANCA BIDIAN: Controlor fără informatizare e o figură de stil. În perioada 90-97 s-a achiziţionat hardware, de nu ştia nimeni cum să le folosească, şi apoi s-a trecut la software. Un sistem cu cross-checking îşi arată clar cine cu cine nu s-a închis. Dar controlorul tot la mine vine pentru că eu plătesc taxe, iar cel la negru nici măcar nu există în evidenţe. Reducerea evaziunii cu tutunul a fost un caz fericit pentru că punctele pe unde intră marii evazionişti sunt identificabile.

 

RADU TIMIŞ: Vă dau eu un exemplu. Luam legume de la mine de la fermă şi le dădeam la cantină. Mi-au luat TVA pe acele legume, dacă vă puteţi imagina. Problema e că evazioniştii lucrează mână în mână cu organele locale.

CRISTIAN PĂUN: FMI a cerut reducerea cheltuielilor şi s-a propus scăderea salariilor la bugetari cu 25%. Controlorii fiscali au pierdut până la 50% din salarii şi, după mărirea TVA-ului, s-a cerut creşterea numărului de controale. Iar controlorii au devenit mult mai vulnerabili.

VICTOR CIUPERCĂ: Faptul că nu se dă bon fiscal la sat nu duce la o evaziune atât de mare. Marfa e în general cumpărată de undeva, doar parţial e la negru. La adaosul comercial nu se plătesc taxe, deci e economie gri. Evaziunea e când se transferă două vagoane de lemn din România, cu şapte tone în vagon în loc de 22, în Germania şi se întorc actele. La cereale la fel, nu are cum să fie producţia medie de grâu la hectar de 2,7 tone. Sub cinci tone n-a fost niciodată. Dacă facem calculul şi înmulţim diferenţa de 2,3 tone cu preţul grâului de 165 de euro şi cu trei milioane de hectare. Aveţi deja o cifră a evaziunii. Ce se întâmplă cu bonul fiscal intră la capitolul "mici găinării". Ar costa mai mult statul să verifice în detaliu fiecare firmă mică, iar rezultatele nu ar genera fonduri în plus.

RADU TIMIŞ: Dacă legaţi toate casele de marcat la un sistem informatic o să vă luaţi cu mâinile de cap. Sistemul există deja şi ar putea funcţiona uşor şi fără costuri. Apoi, lumea spune că au venit în România marile lanţuri de supermarketuri şi hipermarketuri, se plăteşte TVA, deci totul e economie albă, pentru că nimeni nu riscă să-şi compromită imaginea pe o piaţă. Dar furnizorul care îi duce marfa, poate să o facă prin trei firme, din care una dispare la un moment dat. Ultima firmă încasează TVA care nu ajunge la stat, ci dispare pe drum. 24% din preţ se pierde în economia neagră. Şi ce-o să spuneţi dacă jumătate din marfa de acest fel de la hipermarketuri e nefiscalizată?

EMILIAN DUCA: Focalizarea luptei împotriva evaziunii fiscale nu trebuie să ţintească micii evazionişti, ci pe cei de dimensiuni mari. Ei trebuie identificaţi. I-am întrebat pe cei din ANAF în 2009 de evaziunea din legume şi fructe şi mi-au răspuns că au auzit ceva. Unui partener care a încercat să funcţioneze în legalitate şi să devină furnizor pentru marile reţele i s-a refuzat preţul pe care l-a oferit, pe motiv că ar fi prea mare. A treia zi după turul pe la hipermarketurilor, i s-a făcut cunoştinţă cu un intermediar care să-i preia marfa din Olanda şi să o vândă el la preţul care trebuie. Evaziunea fiscală atinge orice fel de impozit care e mai mare decât zero. În orice sector de activitate, dimensiunile sunt mari.

CRISTIAN PĂUN: Fără evaziune fiscală s-ar putea ca afacerile de la stat să nu se deschidă. Şapte miliarde se pierd din legume şi fructe, dar oare românul când va vedea că adusă la alb banana va costa 7 lei, o va mai putea cumpăra?

JAN GLAS: Poate de asta m-am obişnuit aici. Nu e puţin în cultura noastră, nu cumva ne place evaziunea fiscală?

SORANA MANTHO: În situaţia unui nivel de taxare foarte ridicat, cum e cel din industria tutunului, unde datorită faptului că au fost luate măsuri, prin faptul că autorităţile au devenit mai alerte, complexul de factori a funcţionat. De aceea, n-aş privi problema strict din punctul de vedere al creşterii sau descreşterii de taxe. Nivelul taxelor e dependent de mai mulţi factori, iar când vorbim de comerţ ilicit, trebuie să vedem şi contextul în care se creează şi incapacitatea autorităţilor de a supraveghea.

RADU TIMIŞ: Algoritmul e simplu. Cu cât taxa e mai mare, cu atât suma care rămâne de împărţit e mai mare. După ce Rusia a scăzut taxele la 9%, toată lumea a început să cheltuiască banii în propria ţară.

IONEL BLĂNCULESCU: Nu s-a făcut niciodată o analiză asupra eficienţei colectării taxelor. Practic, nu se ştie dacă în cazul unora dintre ele, colectarea lor nu ar fi de fapt mai costisitoare decât sumele strânse.
Discutăm de evaziune fiscală, care înseamnă sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor de la bugetul de stat, şi nu de fraudă fiscală care sunt deja colectaţi. Se discută despre valoarea evaziunii fiscale la nivelul de 30-40% din produsul intern brut - eronat. De fapt, e valoarea economiei nefiscalizate, subterane, care, la rândul ei, are în structură, cam jumătate, evaziune fiscală. 18-19 miliarde ar fi deci valoarea virtuală a evaziunii din România. Mai sunt şi alte componente de economie subterană în zona contrabandei, a traficului de toate felurile - resurse foarte mari care se rulează. În calitate de fost ministru al controlului, am avut privilegiul să cunosc în detaliu toate aspectele discutate, iar unele vă pot cutremura. Zona de economie subterană este cu totul în afara realităţii noastre. Nu o cunoaşteţi, nu o vedeţi, ea funcţionează extrem de eficient, cu complicităţi din zona statului sau a comunităţii de afaceri.
Vă dau şi câteva exemple din perioada la care făceam referire, din perioada când aveam în subordine toate instituţiile abilitate: Garda Financiară, Autoritatea Vamală, Oficiul pentru Combatarea Spălării Banilor dar şi altele. Portul Constanţa este sediul central în materie de evaziune fiscală.
Se colectează din întreaga ţară fier vechi. Există în domeniul evaziunii fiscale câteva centre de comandă, de unde se dirijează totul la nivel naţional. Toate acţiunile pe care le vedeţi la televizor se adresează efectului. Sunt oprite 30 de tiruri de legume fără documente, total ilegale, într-un minut, care funcţionau pe principiul undei verzi. Toţi închid ochii contra-cost, iar tirurile trec nestingherit prin vamă. Ele se distribuie rapid în ţară şi la punctul de desfacere un control depistează marfa fără acte. În loc să se acţioneze asupra centrului de comandă, se merge spre efectul diseminat, deci rezultatele sunt minime. Tot fierul vechi din ţară se colecta într-o comună de lângă Constanţa, iar la ultima undă verde era încărcat în vapoare, totul fără acte, şi părăsea România. Pe acelaşi principiu, lângă Arad, veneau din tot estul Europei ţigări, de unde erau vândute pe piaţa vestică, la unda verde. Trebuie să reţineţi că totul se face pe centre de comandă. Nu există mai mult de 20. În momentul în care loveşti în punctul de gâtuire, portul Constanţa, anihilezi toată reţeaua. La noi se merge pe efectele mărunte.

ANCA BIDIAN: Şi de ce nu reuşim?

IONEL BLĂNCULESCU: E o chestiune de voinţă politică. Investiţiile străine au crescut de patru ori în 2004, doar pe seama activităţii de control. 13 miliarde e o sumă fantastică. Nu e vorba numai de ţiţei, fier vechi şi lemn, sunt multe alte componente. Din cele legate de activităţi ilegale, care pot fi mai greu impozitate, e important de menţionat că resursa financiară alocată acestor activităţi ar putea fi redistribuită către zone fiscalizate. Se poate impune sechestru asigurator din partea statului şi, după o decizie definitivă a instanţei, se poate confisca. Concluzia este că, dacă vrem, se poate, şi o mare parte a poverii populaţiei se poate obţine.

CRISTIAN PĂUN: E nevoie de voinţă. Dar cum să merg eu la un politician şi să-i spun să renunţe la sursa lui de profit şi să nu mai câştige avizând acele centre de comandă şi să-l conving să devină sărac şi cinstit?

IONEL BLĂNCULESCU: Eu aş institui un nou regim de salarizare. 50.000 de euro ministrul, 30.000 de euro secretarul de stat - valori foarte mici în raport cu fraudele comise, dar care ar putea creşte eficienţa. La o unitate câştigată din corupţie, statul pierde o sută de unităţi. Nu ştiu cât de corect e calculul, dar există o asemenea legătură.

CRISTIAN PĂUN: Odată ajunşi în minister, dau după câteva luni un tun, îmi iau două milioane de euro pe care îi pun într-un off-shore şi scap.

IONEL BLĂNCULESCU: Toţi aceşti ordonatori de credite, iau banii, de acord, dar nu-i pot folosi. În momentul în care un ministru îşi creează un astfel de cont, el trăieşte o dramă pentru că îi cheltuieşte cu ţârâita. Imediat se aprind becuri. Se oferă la cinci milioane de euro, două milioane drept comision pentru spălare de bani. Noţiunea de cost cu evaziunea e foarte importantă. Îţi trebuie avocaţi, consultanţi, specialişti, deci costă mult. Când te duci spre costul respectiv, unii s-ar putea să-şi schimbe opţiunea. Trebuie găsit acel nivel de suportabilitate a taxelor, pentru a-i convinge să iasă banii la lumină. Eu cred în amnistia fiscală. Dacă îţi duci banii în Elveţia, impozitul e de 35% şi nu te ştie lumea, dar dacă vrei să-ţi fie impozitaţi în ţară, cunosc datele tale şi autorităţile din România. Italia a colectat după amnistie 104 miliarde de euro, din care a colectat 7%. Mulţi nu au însă încredere să-şi aducă banii acasă pentru că nu au încredere în statul român.

CRISTIAN PĂUN, ASE: Cât din cele 13 miliarde reprezintă mare şi cât e mică evaziune?

IONEL BLĂNCULESCU, consultant financiar: Sunt 700 de comisari de Gardă în toată ţara. Ce fac ei când merg după florărese?

EMILIAN DUCA: 80% din prejudiciu e comis de 20% din agenţii economici. Comisarii sunt şi predispuşi abuzurilor pentru că au plan de amenzi. E trecut în buget şi trebuie să-şi facă norma.

IONEL BLĂNCULESCU, consultant financiar: Nici nu voiam să aud de plan de amenzi. Am introdus controlul de îndrumare la agenţii Gărzii: îl controlezi, îi spui şi te întorci. Dacă persistă în greşeală, îl amendezi. Ministerul Finanţelor are 30.000 de oameni, comisarul e subordonat şi gărzii şi ministerului, deci oriunde merge primeşte telefoane. De aceea, am scos Garda şi Vama din subordinea ministerului. Apoi, am mers la serviciile secrete şi le-am cerut toţi vameşii şi comisarii de Gardă suspectaţi de corupţie. Am primit 64 de nume de comisari, cu profilul lor, şi 200 de vameşi. I-am izolat total şi în toată comunicarea publică spuneam cu fiecare ocazie că urmăresc 64 de comisari şi 200 de vameşi. Le era frică şi de umbra lor! Săracii stăteau cu frica şi mai câştigam şi din războiul psihologic.
Am încercat în 2003, fără succes, printr-o colaborare cu oficiali ai autorităţilor SUA, să elaborăm un proiect de lege prin care să asociem evaziunea fiscală cu crima. A trecut de guvern, însă ulterior a fost eliminat din Parlament, iar Garda şi Vama au trecut înapoi la ministerul de finanţe.

CRISTIAN PĂUN: Sursa evaziunii e şi faptul că se cere şpagă. Banii daţi şpagă sunt bani negri, doar nu-ţi dă nimeni factura când dai şpagă.

IONEL BLĂNCULESCU: Concluzia este dărâmătoare. Se pierd aceste miliarde pe care noi trebuie să le suportăm: la bugetari nu cresc salariile, la pensionari nu cresc pensile, taxele cresc.

EMILIAN DUCA: Concluzia mea e aceea că marea evaziune merge mână în mână cu corupţia. Asta e cheia.

IONEL BLĂNCULESCU: Cea mai bună simbolistică a luptei împotriva evaziunii fiscale este portul Constanţa. Nimeni nu s-a atins de acest loc. Portul de mărfuri înseamnă o evaziune de circa trei-patru miliarde de euro anual, cam un sfert din total.

 

SURSA: businessmagazin.ro, 19 iun 2012




0372 800 800